Ai decis să duci o viaţă sănătoasă, faci mişcare, ţii diete, dormi mai mult şi ai renunţat la zahăr. Dar chiar şi în aceste condiţii, sunt câteva lucruri pe care le faci în privinţa alimentaţiei şi despre care nu ştii cât sunt de dăunătoare. Ţi-am făcut noi o listă cu acestea:
Mănânci prea multe nuci şi seminţe
Este adevărat, nucile şi seminţele conţin grăsimi sănătoase, sunt săţioase, deci constituie o gustare excelentă şi, în plus, sunt extrem de gustoase. Doar că există şi câteva probleme, care ar trebui să te facă să te gândeşti mai bine ce şi, mai ales, cât mănânci. În primul rând, nucile şi seminţele sunt foarte bogate în calorii, aşa că trebuie să ai mare grija la cantitatea pe care o consumi. Apoi, ca să beneficiezi de toţi nutrienţii din ele în siguranţă, acestea trebuie consumate crude şi fără adaos de sare. În al treilea rând, trebuie să ţii cont şi de ce fwl de nuci sau seminţe, pentru că multe dintre ele, consumate chiar moderat, au o seerie de efecte adverse deloc de neglijat. Îţi dăm un singur exemplu: nucile braziliene. Sunt delicioase şi conţin seleniu.
Seleniul este un nutrient de care ai nevoie – dar numai aproximativ 55 micrograme (mcg) de seleniu pe zi. O singură nucă braziliană are 68-91 mcg, ceea ce înseamnă mai mult decât necesarul zilnic de seleniu al unei persoane. Prea mult seleniu poate provoca probleme, inclusiv diaree, greaţă, erupţii cutanate, căderea părului şi chiar efecte grave, cum ar fi insuficienţă respiratorie, insuficienţa cardiacă şi renală şi infarct. Un adult nu trebuie să consume mai mai mult de 400 mcg de seleniu, pe zi. Adică, nu mai mult de patru sau cinci nuci braziliene, pe zi, dacă acestea sunt singura sursă de seleniu.